Ionel Brătianu a fost un politician român, inginer, prim-ministru al României și președinte al Partidului Național Liberal. Pe lângă acestea, Brătianu a fost membru de onoare al Academiei Române. Fiind una dintre cele mai complexe și controversate personalități din istoria politică a țării, viața sa a fost strâns legată de activitatea în Partidul Național Liberal, prin care și-a realizat ambițiile politice. În acest articol, vom povesti despre renumitul politician român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Mai multe pe bucharestski.eu.
Activitatea politică a lui Ionel Brătianu
Brătianu a fost întotdeauna un politician consecvent, având o traiectorie strălucitoare. A format și desființat guverne de mai multe ori. Marii lideri politici și chiar regele Ferdinand I îi ascultau întotdeauna opinia. Brătianu era numit „regele neîncoronat”, iar istoricii îl consideră cel mai mare om de stat din istoria României. El a implementat reformele necesare pentru consolidarea statului unitar român și a fost unul dintre fondatorii României Mari. În continuare, vom explora începutul și evoluția carierei sale politice.
Începutul carierei
Ionel Brătianu s-a născut într-o familie înstărită și educată. Fiul cel mare al fostului prim-ministru și fondator al Partidului Național Liberal, Ion C. Brătianu, Ionel a primit, la doar 13 ani, sarcina de a-și însoți tatăl pe front în timpul războiului pentru independență.
În 1882, Ionel Brătianu a absolvit Colegiul Sfântul Sava din București, după care a urmat serviciul militar timp de șase luni. În 1883, s-a mutat la Paris pentru a-și completa studiile superioare, obținând în 1889 diploma de inginer la Școala de Poduri și Șosele.
Revenit în România în același an, a început să lucreze ca inginer la calea ferată Iași-Pașcani. În 1907, Ionel s-a căsătorit cu Eliza Știrbei, pe care a convins-o să divorțeze de unul dintre liderii conservatorilor, un act simbolic în sine. Aproximativ în aceeași perioadă, cariera sa politică începea să prindă contur.
În timpul liber, Brătianu se retrăgea la conacul din Florica, iar în București locuia pe strada Biserica Amzei. Fiind un om care prețuia confortul, lucra adesea de acasă. Biblioteca sa, una dintre cele mai mari din țară, era locul în care își petrecea mult timp citind și reflectând asupra ideii că politica este o artă. Lua în serios guvernarea și înțelegea că viitorul țării era în mâinile sale și ale poporului.
Viața după moartea tatălui
În 1891, moartea tatălui său l-a determinat pe Ionel să conștientizeze întreaga responsabilitate ce decurgea din renumele familiei sale, decizând să continue munca politică a tatălui său. În 1895, Brătianu a candidat pentru un loc în parlament și a fost ales deputat de Gorj. În campania electorală, a subliniat că este conștient de avantajul pe care i-l conferă numele său și a promis să fie responsabil în activitatea sa.
În 1897, Brătianu a fost numit ministru al lucrărilor publice și și-a asumat responsabilitatea dezvoltării portului Constanța. De la începutul carierei sale politice, a fost susținut de grupul „Oculta”, format din membri ai partidului, care își doreau ca Brătianu să preia conducerea Partidului Național Liberal. Brătianu intenționa să reformeze partidul în diverse direcții pentru a accelera procesul de modernizare a societății românești.
În 1899, Brătianu a stabilit legături cu membrii altor partide și a început să se întâlnească frecvent cu liderul partidului socialist, Constantin Stere. Împreună, plănuiau să promoveze reforme agrare și electorale, inclusiv trecerea unor membri ai partidului socialist la liberali în 1899.
Politica externă și internă a lui Brătianu
În 1902, Brătianu a deținut temporar funcția de ministru al afacerilor externe, ocupându-se de situația românilor din imperiile Otoman și Austro-Ungar, în special de cei din Transilvania.
În paralel, Brătianu s-a concentrat pe problemele partidului. Deși nu era liderul Partidului Național Liberal, vocea sa era cea mai influentă în cadrul partidului. A subliniat necesitatea dezvoltării agriculturii, economiei, gestionarea capitalului străin și introducerea votului universal. Viziunea sa era modernă, iar deciziile sale erau întotdeauna responsabile și bine calculate.
În 1907, Brătianu a fost numit ministru de interne, responsabil de controlul administrației de stat și al organizațiilor partidului la nivel local.
La acea vreme, liderul partidului era Dimitrie Alexandru Sturdza, în vârstă de 75 de ani, care se opunea reformelor propuse de Brătianu. Sturdza suferea de tulburări nervoase și, într-un incident, a început să plângă și să latre sub masă în fața liberalilor. În 1908, a fost trimis la un sanatoriu pentru boli nervoase.
În 1909, Brătianu a fost numit președinte al Partidului Național Liberal, deoarece „reprezenta tot ce era mai bun în partid și în țară”. Brătianu și-a declarat principiile de bază pentru viitoarea sa activitate: libertatea de discuție și disciplina acțiunii. La 45 de ani, era deja un politician influent în România.
Brătianu în timpul războiului
În 1913, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Balcanic, Brătianu a demisionat și s-a alăturat frontului, fiind acceptat în Statul Major al Artileriei.
Între 1914 și 1916, Antanta și Puterile Centrale au încercat să atragă România de partea lor, datorită resurselor și poziției sale geopolitice. Românii s-au alăturat războiului de partea Antantei. Brătianu a dat dovadă de talent diplomatic în negocierea condițiilor pentru atingerea obiectivelor naționale ale României. În 1917, românii au traversat Carpații, încercând să elibereze Transilvania, dar au fost învinși la Turtucaia și au fost nevoiți să se retragă. Rusia i-a trădat pe români, refuzând să ofere ajutor, așa cum promisese. Lupta pe cont propriu era singura soluție pentru români. Aceasta a fost o perioadă dificilă pentru națiune. Sentimentele anti-liberale au crescut în rândul populației. Pentru a stimula moralul național, la 19 iunie 1917 a fost publicat un proiect de lege pentru reforma agrară și introducerea votului universal. Armata a fost de asemenea reformată, cu noi arme moderne. În cele din urmă, războiul s-a încheiat, iar România s-a aflat în tabăra învingătorilor.
În 1918, procesul de unire a României s-a finalizat. La 1 decembrie 1918, regele și reprezentanții guvernului au întâmpinat la Gara de Nord delegația din Transilvania, care a adus Rezoluția Unirii. La 29 noiembrie 1918, a fost format un nou Consiliu de Miniștri condus de Ionel Brătianu.
Războiul a lăsat în urmă numeroase probleme: pagube materiale, scăderea producției, o societate divizată și nemulțumită. Toate aceste probleme au fost asumate de Brătianu și de rege. Datorită aplicării doctrinei „prin noi înșine”, economia țării a cunoscut o dezvoltare rapidă, industria devenind sectorul cel mai de succes. Majoritatea deciziilor politice ale lui Brătianu au avut ca scop revenirea țării la starea de pace. Ca șef al guvernului, Brătianu a avut un rol activ și în politica externă, punând accent pe suveranitatea națională și independență.
Ionel Brătianu a murit la 24 noiembrie 1927 din cauza unei infecții de amigdalită. Nimeni nu putea crede că omul cel mai puternic al statului a murit atât de brusc. La înmormântare au participat nu doar apropiații săi, ci și rivalii politici, care îl respectau profund. Toți și-l aminteau ca pe un om care nu lua decizii pripite. Înainte de a lua o hotărâre, el își revizuia ideea și reflecta asupra tuturor consecințelor posibile.
Surse: enciclopediaromaniei.ro, descopera.ro, historia.ro.